În al treilea trimestru al anului 2023, vizitatorii au petrecut 309,4 milioane de nopți în unități de cazare închiriate pe termen scurt în UE, rezervate prin intermediul Airbnb, Booking, Expedia Group sau TripAdvisor. Acest lucru corespunde unei creșteri de 13,4% în comparație cu aceeași perioadă din 2022, potrivit Eurostat.
Luna septembrie a beneficiat de mult mai puține rezervări la hotelurile și pensiunile din România, unul dintre posibilele motive fiind și devansarea începerii școlii.
Numărul rezervărilor la hoteluri pentru Rusalii a crescut cu 30% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar destinații preferate rămân zonele turistice din Transilvania, stațiunile de pe Valea Prahovei, regiunea Bucovinei și stațiunile balneo-climaterice,